T.U.R. pe Via Transilvanica. S3. Ziua 6 – de la Biertan la Mediaș

21 Iunie 2026 Timp de citire: 8 minute

Când îți întredeschizi un ochi încet, cu frică să nu cumva să te deranjeze lumina soarelui, și dai cu privirea de biserica fortificată din Biertan, îți pui întrebarea dacă ai murit și ai ajuns în rai. Sau poate că este un semn că ai rămas dator cu o vizită la unul dintre cele mai spectaculoase monumente din patrimoniul UNESCO și care de-abia așteptă să-i descoperi anii de glorie.

După o cafea tare și bună, savurată pe îndelete de data asta, realizezi că ești într-un loc în care timpul are răbdare să te învețe despre toți cei care au trecut în grabă prin acest spațiu, în care zidurile nu sunt doar ziduri, ci martori tăcuți ai unei lumi care a știut să se apere, să se roage și să dăinuie.

Biserica fortificată din Biertan poartă hramul Sfintei Treimi, reprezentând un ansamblu impunător, cu trei ziduri de apărare și numeroase bastioane și turnuri, dispuse concentric în jurul edificiului religios, ca o adevărată cetate medievală menită să protejeze comunitatea.

Ridicată în stil gotic târziu, biserica impresionează prin proporțiile sale echilibrate și prin interiorul bogat ornamentat, unde se remarcă unul dintre cele mai mari altare poliptice din România, alcătuit din 28 de panouri pictate.

În același timp, complexul defensiv reflectă nevoia locuitorilor de a se apăra în vremuri tulburi, fiecare nivel de fortificație având rol strategic. Turnurile și depozitele erau folosite nu doar pentru apărare, ci și pentru păstrarea proviziilor, transformând locul într-un adevărat refugiu în caz de pericol.

„Închisoarea matrimonială” din Biertan este una dintre cele mai neobișnuite și fascinante povești legate de acest loc. Nu era o închisoare în sensul clasic, ci o cameră specială din incinta bisericii fortificate, unde erau închiși, pentru o perioadă, soții care doreau să divorțeze.

Biserica luterană, dominantă în comunitatea săsească, descuraja divorțul. Astfel, această „închisoare” funcționa ca o formă de consiliere maritală medievală, una destul de radicală.

Dacă vă întrebați cum funcționa, metoda era foarte simplă. Cuplurile aflate în conflict erau închise împreună pentru câteva săptămâni, uneori chiar mai mult.  Conviețuirea forțată și lipsa confortului individual îi obligau să comunice și să își rezolve conflictele.

În încăpere existau doar lucrurile strict necesare, adică un singur pat, o singură masă, o singură lingură, un singur pahar. Se spune că metoda era surprinzător de eficientă, în aproape 300 de ani, doar un singur cuplu ar fi ajuns la divorț, după ce a trecut prin această experiență.

Într-un mod paradoxal, locul nu vorbește despre despărțire, ci despre încercarea de a salva relațiile – chiar și prin metode care, privite astăzi, par destul de dure, dar care spuneau mult despre mentalitatea vremii.

Până am făcut câteva poze și ne-am mai informat despre istorii demult trecute, locul a devenit aglomerat, câteva autocare cu turiști străini, spanioli și germani, au împânzit locul cu voci vesele și pași grăbiți, semn că trebuia să ne continuăm drumul stabilit pentru ziua respectivă.

Am încălecat pe o șa, și ne-am pus la drum pentru ceea ce urma să se transforme în cel mai frumos traseu de bicicletă de pe Via de până acum. Am zis. Chiar dacă ne-am mai repetat😊. Și o să ne tot repetăm, pentru că asta este și frumusețea Via Transilvanica, un drum care oferă atât de multe perspective, peisaje și emoții, încât fiecare etapă are șansa să devină noua favorită.

Poate că nu există un „cel mai frumos” traseu absolut pe Via Transilvanica. Poate că fiecare etapă își are farmecul ei și reușește să lase o amintire diferită. Însă combinația care ți se poate dezvălui în aceeași zi, în acest ținut, dintre biserici fortificate, dealuri și pășuni nesfârșite, sate cu povești vechi de secole, te face să înțelegi de ce acest traseu este mult mai mult decât o simplă călătorie. Este o invitație de a descoperi România pas cu pas, pedală cu pedală.

După un drum absolut senzațional, plin de urcări și coborâri spectaculoase, poteca ne-a adus la Richiș, cel mai multinațional sau cosmopolit sat din România. Știați că la Richiș, pe lângă români și câteva familii de sași, trăiesc zeci de germani, britanici, francezi, olandezi, italieni, elvețieni, lituanieni și americani? Noi nu știam.

Noi doar ne-am oprit în fața bisericii evanghelice din centru, să ne completăm stocul de apă și să mai ronțăim un salam de biscuiți, numai bun să ne dea energie pentru următorii kilometri din program.

Bazilica gotică, veche de peste 500 de ani, este remarcabilă prin elementele sculptate, de-a dreptul grotești, fiind de fapt reprezentări ale zeului celtic Cernunnos, un zeu al animalelor, al fertilității, al vieții și al morții.

Următoarea oprire în căutarea ștampilei de pus pe Carnetul Drumețului pe Via Transilvanica este Nemșa, unul dintre cele mai liniștite sate pe care le-am întâlnit până acum, în centrul căruia găsești o biserică fortificată construită la începutul secolului al XV-lea.

Clopotnița a fost adăugată mult mai târziu, în anul 1869, iar în aceeași perioadă, vechiul zid de apărare al bisericii a fost desființat și înlocuit cu unul mai discret, de dimensiuni reduse și cu o structură mai simplă. La momentul trecerii noastre pe acolo, zidul se afla în plin proces de renovare, iar meșterii care lucrau la el ne-au putut îndruma către locul în care ne-am aplicat apăsat pe carnet dovada trecerii noastre prin localitate.

De la Nemșa la Moșna, un drum spectaculos. Nu degeaba zona și cărările dealurilor sunt folosite cu succes pentru multiple concursuri de alergare sau de MTB. Și toate duc la Moșna, un sat în care nu te-ai aștepta să te trezești fix în fața unei dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii, construită în jurul anului 1480.

Hala bisericii are trei nave, separate de patru perechi de coloane boltită. Este singura biserică ale cărei coloane nu sunt drepte, ci ușor înclinate, susținând o boltă cu nervuri ce amintesc de niște vene. Cu patru ani înainte să facă o investiție la Viscri și să cumpere primele case, regele Charles al III-lea a vizitat biserica din Moșna, care l-a cucerit din prima, considerând-o „o magnifică biserică fortificată pe care nu o voi uita niciodată”.

Din păcate, în urmă cu câteva zile, zidul bisericii s-a prăbușit parțial pe o lungime de 18 metri. Conform ultimilor știri, autoritățile locale vor lua o decizie cât mai curând pentru refacerea zidului prăbușit.

Zece kilometri mai târziu, intram în Mediaș, cu satisfacția unei zile pline de pedalat printr-o zonă care are atât de mult de oferit. Mâine vom pătrunde în Terra Dacica, următoarea etapă a călătoriei noastre, un ținut ce ne așteaptă cu alte peisaje naturale spectaculoase și localități cu istorie bogată, încă neștiută de foarte mulți dintre noi.

Până la noi descoperiri, se știe: Like, Share & Clopoțel!

Și Cale Bună să avem, și voi, și noi!

Aventură susținută de Fox ESS & Garmin.

Articole asemănătoare